Precedent important stabilit de Curtea de Apel București în dosarul Transferurilor. Judecătorii au tranșat dezbaterea privind modul de aplicare al legii penale mai favorabile

Precedent important stabilit de Curtea de Apel București în dosarul Transferurilor. Judecătorii au tranșat dezbaterea privind modul de aplicare al legii penale mai favorabile
Publicat: 01/04/2014, 20:37
Actualizat: 19/05/2015, 09:59

Judecătoarele Anca Alexandrescu și Codruța Strîmb au analizat în motivarea sentinței din dosarul Transferurilor și modalitatea de aplicare a sancțiunilor în baza pricipiului legii penale mai favorabile. În domeniul penal, atât în România, cât și în statele democratice din restul lumii funcționează următorul principiu: un inculpat va fi judecat în bazele legii care îi este mai favorabilă.

Spre exemplu, în cazul nostru, judecătorii au analizat pentru fiecare inculpat ce pedepse ar primi atât pe Noul Cod Penal, cât și pe vechiul cod. Astfel că unii au fost condamnați pe vechiul cod, iar alții pe noul cod; judecătorii au ales codul în funcție de pedeapsa cea mai mică. Spre exemplu, în cazul lui Mihai Stoica, pe Noul Cod el ar fi primit o pedeapsă de de 4 ani și 8 luni închisoare, însă pe vechiul cod doar 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară. A fost aleasă legea mai favorabilă.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal a apărut o dezbatere în sistemul judiciar privind două concepte de aplicare a legii mai favorabile: aplicarea globală versus aplicarea pe instituții.

Aplicarea globală a legii mai favorabile înseamnă următoarele: în cazul în care există într-o perioadă scurtă de timp o schimbare a codului penal pentru fiecare speț,ă se va aplica în totalitate acel cod care îi este mai favorabil inculpatului.

Spre exemplu, dacă în cazul lui MM Stoica legea mai favorabilă a fost vechiul cod, în cazul lui Cristi Borcea legea mai favorabilă a fost noul cod penal. Cu mențiunea că pentru toate înfracțiunile comise de către fiecare s-a aplicat aceeași lege.

Aplicarea legii penale pe instituții autonome a fost definită de judecătoarea Cristina Rotaru de la Curtea Supremă astfel: „într-o speță dată se va face o evaluare privind legea penală mai favorabilă pentru fiecare instituție incidentă în parte și se va dispune în consecință, astfel încât în aceeași hotărâre judecătorească vom putea regăsi dispoziții din vechea lege penală și din noua lege penală”.

Spre exemplu, în cazul lui George Copos, acesta a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de înșelăciune și două de evaziune. Aplicarea pe instituții ar însemna ca pentru fiecare infracțiune instanța să analize în parte dacă va aplica noul cod sau vechiul sau poate să aleagă dacă pentru infracțiunea de înșelăciunea să folosească vehea lege iar pentru evaziune legea nouă.

Judecătorii Curții de Apel au ales să folosească principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile. Magistrații au explicat că utilizarea pe instituții autonome ar duce la creearea unui nou Nou Cod Penal o a treia lege mutantă formată din prevederi luate din legea veche și din legea nouă. Adică judecătorul ar fi pus în situația să preia articole sau formulări din legea veche, dar și din cea nouă și astfel s-ar creea un nou cod penal. În analiza judecătorilor, se menționează că o astfel de interpretare ar încălca prevederile Constituției. „Or, a aplica, combinat, instituții „autonome” din cele două coduri penale reprezintă o încălcare directă a prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituția României, sub aspectul creării unei discriminări pozitive pentru infractorul astfel judecat, care va beneficia de un tratament preferențial, doar pentru faptul că, în cauza de față, procesul penal s-a lungit după intrarea în vigoare a noului Cod penal.”, se arată în motivarea magistraților.

În schimb, judecătorii au criticat Guvernul că nu a clarificat acest aspect din Codul Penal printr-o ordonanță. O asemenea clarificare a fost solicitată și de către Curtea Supremă înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod. Guvernul a emis o ordonanță fără a clairifica dacă va aplica unul sau altul din aceste principii. „Pe de altă parte, recenta ezitare a autorității executive de a consacra, în cuprinsul O.U.G. nr. 3/2014, cea de-a doua ipoteză propusă de doctrină, de aplicare, în etape, a instituțiilor penale autonome mai favorabile constituie un argument, în plus, pentru aplicarea globală a legii penale mai favorabile”, se arată în motivarea instanței.

CCR a decis în 2011 că judecătorii nu pot creea o lege mutant

Judecătorii CAB au explicat că și Curtea Constituțională a fost de părere că aplicarea pricipiului instituțiilor autonome ar fi neconstituțional. „Astfel, analizând conformitatea prevederilor art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968 cu principiul analizat, în considerentele deciziilor nr. 1470/08.11.2011 și nr. 1483/08.11.2011, Curtea Constituțională a subliniat, în ceea ce privește „determinarea concretă a legii penale mai favorabile, este de observat că aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze.

În considerentele deciziei nr. 3/15.01.2014, Curtea Constituțională sublinia că : „forța obligatorie ce însoțește deciziile Curții se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta”. Așadar, atunci când Curtea Constituțională apreciază că o anumită interpretare a unui principiu constituțional este singura compatibilă cu exigențele legii fundamentale, acea interpretare se impune cu forță de lege.”, se mai arată în motivarea judecătorilor.

Curtea Supremă în 2008 a susținut aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblu

În susținerea pricipiului aplicării globale a principiului legii mai favorabile CAB a invocat și o decizie a Curții Supreme din 2008. „Revenind la aplicarea globală a legii penale mai favorabile, Curtea constată că prezintă relevanță similară și decizia de recurs în interesul legii nr. 8/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiției. Astfel, în considerentele obligatorii ale acestei decizii s-a arătat că succesiunea în timp a legilor penale „generează situații tranzitorii, ce impun o derogare firească de la principiul activității legii penale. Ca urmare, pentru asemenea situații, trebuie sa se recurgă la principiul subsidiar al aplicării legii penale mai favorabile. Or, acest principiu impune aplicarea mai favorabile în ansamblu și nu doar aplicarea unora dintre ale acelei legi.

Ca atare, în raport cu principiul menționat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispoziții din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit. De aceea, în art. 13 din Codul penal este folosită expresia și nu dispozițiile mai favorabile ale unei legi”, spun magistrații de la Curtea de Apel.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal